
Noi, la Fundația EOS, așa cum v-am obișnuit, printre altele, derulăm proiecte care au la bază cursuri pentru publicul interesat de domeniul digital și de lansări în cariere în sfera IT. Și facem asta, în parteneriate, colaborări și cu ajutorul specialiștilor cu notorietate și experiență.
Astfel am ajuns sa colaborăm tot mai des cu IT School și în cadrul programului EOS Digital Career Connector, un program finanțat de Microsoft lansat în Ianuarie 2023, care este conceput ca un program intensiv de formare și certificare, combinat cu activități de pregătire pentru locuri de muncă, ce oferă participanților competențe și o experiență de integrare care le va permite să acceseze posturile dorite la nivel de intrare. EOS Digital Career Connector esteparte din EOS Digital Academy, care abordează procesul de învățare pe roluri, care va spori concentrarea asupra capacității de angajare pe piața muncii.
În acest fel a luat naștere cursul DevOps Intensive Training, pe care trainerii IT School l-au livrat celor înscriși în program.
Programul întreg dă roade din mai multe ramuri. Din ramura colaborării ne bucurăm de roade în colaborarea cu IT School, agenția de cursuri în IT care pregătește timișorenii pentru piața IT din Vestul țării și nu numai. Colaborările anterioare cu IT School se datorează portofoliului lor mare de povești de succes și reușite și nu în ultimul rând feedbackului primit de la cursanți, absolvenți, angajatori și persoane din comunitatea IT din țară.
Iar ramura socială are și ea de câștigat, în special datorită faptului că împreună, prin astfel de proiecte ca și EOS Digital Career Connector, reușim să creăm comunități și o rețea de specialiști , rețea care devine tot mai bogată cu fiecare proiect pe care îl livrăm, în domenii care devin pe zi ce trece tot mai căutate, de la digitalizare de bază, la specializare în diverse joburi de IT, la Cybersecurity.
Ramura principală rămâne și va fi mereu cea a beneficiarilor. A participanților la cursuri, candidaților la trainingurile propuse de noi, organizate de specialiști și finanțate de mai marii lumii IT, ca și Microsoft, și nu în ultimul rând absolvenților cursurilor respective. Pentru că pentru ei facem ce facem, și ei sunt ținta muncii noastre. Misiunea EOS fiind incluziune digitală pentru toți, cu fiecare proiect livrat și raport depus, aducem comunitatea tot mai aproape de scopul propus- educația digitală la nivel național.
Așadar,mai jos vă propunem să citiți niște fragmente din testimoniale oferite de 4 dintre absolvenții cursului din cadrul programului EOS Digital Career Connector.
Iulian Galiceanu se numără printre absolvenții cursului DevOps Intensive Training susținut de IT School.
În prezent, Iulian este System Engineering Expert și a fost motivat de a se dezvolta în noi nișe ale industriei IT, fiind interesat deopotrivă de a cunoaște complexitatea pe care DevOps o prezintă și necesitatea acestui serviciu în orice companie de dezvoltare software.
Descoperă experiența sa la curs și noile perspective de carieră formate în urma acestuia.
“Mă numesc Iulian Galiceanu și am fost pasionat de calculatoare încă de mic. Simțeam deja atunci că acesta este modul prin care doresc să-mi câștig existența. Neavând posibilitatea de a urma o școală în domeniu, am ales să lucrez într-un domeniu cât mai apropiat de calculatoare, care să îmi ofere și stabilitate financiară. Astfel, am ajuns să lucrez ca reprezentant de vânzări la un distribuitor de piese auto.
Cu cinci ani în urmă, am avut ocazia să particip la o Academie Linux organizată de Atos (Timișoara), pe care am absolvit-o în Top 2 🙂 . Ulterior, am primit o ofertă de Linux System Admin din partea Atos, pe care am acceptat-o. Am lucrat timp de aproape doi ani la Atos, dar am simțit că încep să ajung la o plafonare și am început să caut noi oportunități. Aceasta m-a condus către joburile actuale, unde lucrez ca și contractor (ca inginer Linux/sisteme) pentru companii renumite din domeniul telecomunicațiilor, bancar și securitate (securitate la domiciliu).”

Dragoș Putaru
Dragos Putaru din București, este student la Facultatea de Logistică Industrială și este unul dintre absolvenții cursului intensiv DevOps Intensive Training susținut de IT School, în cadrul programului EOS Digital Career Connector, finanțat de Microsoft.
Experiența cursului s-a dovedit a fi pasul către o primă carieră în domeniu, Dragoș reușind să obțină un prim job ca DevOps Engineer în cadrul companiei Wirtek.
“În urma recomandării celor de la IT School, am aplicat pentru un internship scurt ca DevOps Engineer în cadrul companiei Wirtek. După interviul tehnic, mi-au comunicat faptul că m-am descurcat foarte bine și mi-au propus “să dăm skip” peste partea de internship, oferindu-mi din start un post în cadrul companiei, de unde reiese că pregătirea mea din cadrul cursului a fost excelentă. Urmează interviul cu managerul, dar sunt convins că totul va fi în regulă.”

Stefan Maftei
Ștefan Maftei este în prezent Security Monitoring Analyst și este unul dintre finaliștii care au absolvit cu succes cursul DevOps Intensive Training.
Motivația lui Ștefan a fost aprofundarea cunoștințelor de creare, implementare și mentenanță ale unei infrastructuri IT enterprise și consideră că acest curs va reprezenta un mare atuu în dezvoltarea sa profesională ca Security Analyst.
Inspiră-te din experiența de curs dar și din temerile lui Ștefan și află noi căi prin care poți avansa într-o carieră în industria IT.
“Experiența mea din timpul cursului a fost per total una pozitivă, mi-a plăcut abordarea trainerului de a rezolva exerciții împreună, de a nu ne fi teamă să greșim și să reluăm un proces de oricâte ori e nevoie. Însă am avut și cîteva temeri: Temerea mea principală a fost că nu voi putea ține pasul cu părțile total noi, însă am depășit-o destul de ușor din două motive: primul – ne-au fost puse la dispoziție înregistrări ale cursului și al doilea – am fost încurajați să luăm noi inițiativa, să ne partajăm ecranul și să lucrăm asistați în ritmul nostru.”

Viorel Calin Marcu
Viorel Călin Marcu lucrează ca IT Application Analyst în cadrul companiei Atos și desi este absolvent al cursului DevOps Intensive Training, nu este primul pe care Călin l-a urmat la IT School. În 2014, acesta a absolvit cursul de C++, făcând primul pas către industria IT. Ani mai târziu, procesul de reconversie profesională a lui Călin este unul impresionant, iar în prezent, obiectivul lui este de a se dezvolta pe nișa de aplicații care automatizează procesele software, țintind spre rolul de DevOps Engineer.
Află din povestea sa cum l-a ajutat cursul DevOps Intensive Training să fie cu un pas mai aproape de a-și atinge scopul profesional!
“Cel mai mult îmi place la DevOps faptul că poți să faci atât de multe lucruri: un pic de scripting, automatizare, monitorizare, debugging și cost control, dar și că îți oferă libertatea de a face aceste lucruri cu zeci de servicii, limbaje de programare, tool-uri. Iar faptul că acest curs mi-a oferit o perspectivă nouă de carieră – acum știu să aprofundez anumite tehnologii și cu siguranță mă simt pregătit pentru viitoare interviuri în direcția DevOps.”
Acestea fiind spuse, vă lăsăm cu impresiile celor care ne-au urmat programele și au beneifciat de cursurile gratuite implementate în cadrul proiectelor noastre.
Ne bucurăm de fiecare data când citim astfel de testimoniale de la beneficiarii proiectelor noastre.