Toamna aceasta a început în forță pentru noi și pentru colegii noștri, din cadrul proiectului Women4IT.

La începutul lunii Octombrie, mai exact între 10-11 Octombrie am participat la ALL Digital Summit, în frumoasa Bologna, Italia, împreună cu colegi de la LIKTA, partenerii noștri din Letonia și Tech.MT, partenerii din Malta.

Cele două teme distinctive abordate în cadrul Summit-ului, sunt extrem de importante pentru proiectul nostru. Abilitățile digitale de bază pentru toată lumea și abilitățile STEAM sunt două subiecte cu care Women4IT se confruntă și de care se leagă strâns în promovare și în special în etapa de pilotare.

Așadar, printre multiplele conferințe și workshop-uri organizate în cadrul Summit-ului, am amenajat standul Proiectului Women4IT, unde am răspuns cu drag la întrebările celor curioși și am prezentat evoluția proiectului de până acum.

Totodată am făcut schimb de idei și păreri cu persoane și organizații care au lucrat sau lucrează pe proiecte asemănătoare.