FUNDAȚIA EOS PENTRU EDUCAȚIE DIGITALĂ

Finalizare Program Educațional Cyberstart.01

Frecvența și diversificarea atacurilor cibernetice atât pentru utilizatori cât și pentru companii, au încurajat peste 400 de cursanți beneficiari să se înscrie online la cursurile CyberStarter de formare, dezvoltare si reconversie profesională în domeniul securității cibernetice. Dintre aceștia, aproape 300 au urmat un curs de competențe de bază, iar în final 100 de candidați s-au calificat pentru participarea în modulul intensiv, printre care și 40 de femei, programul urmărind creșterea diversității de gen în profesiile asociate securității cibernetice. Cursanții au dobândit mai multe certificări cu recunoaștere internațională pentru nivel de bază, precum certificarea Microsoft Security, Compliance, and Identity Fundamentals corelată cu certificarea Azure Fundamentals și certificarea Certiport IT Specialist Cybersecurity.

Amenințările cibernetice continuă să reprezinte un risc major pentru oamenii, companiile și instituțiile din întreaga lume. De la întreruperea lanțului de aprovizionare până la atacuri de tip ransomware, infractorii cibernetici și-au îmbunătățit permanent serviciile și instrumentele de lucru, iar peisajul criminalității cibernetice este din ce în ce mai vast și divers.

Provocările în acest domeniu sunt accentuate de lipsa forței de muncă: nu există un număr suficient de specialiști pentru a face față cererii extrem de ridicate. Iar problema este una la nivel global. Potrivit estimărilor, până în anul 2025, numărul locurilor de muncă disponibile în domeniul securității cibernetice, în toată lumea, va ajunge la 3,5 milioane. Asta înseamnă o creștere de 350% într-un interval de 8 ani, potrivit Cybersecurity Ventures.

 

Cu ocazia finalizării proiectului CyberStart, derulat de Fundatia EOS Romania în colaborare cu Universitatea Politehnica București, și cu sprijinul Microsoft România, am organizat la sediul Microsoft din București în data de 31 Martie 2023, Ceremonia de absolvire a primei cohorte de absolvenți Cyberstart.

CyberStart este un program educațional care a venit la momentul potrivit pentru cei care își doresc o reconversie în domeniul Cybersecurity sau care doresc să învețe pur și simplu mai multe despre ce înseamnă securitatea cibernetică și cum pot excela în acest domeniu.

La programul educațional s-au înscris în total 376 de persoane, dintre care 128 au mers mai departe în preselecție; 111 au finalizat testul preliminar, 67 au promovat Examenul Certiport și 63 s-au înscris mai departe în cursul susținut de Mihai Chiroiu, profesor Universitar la Universitatea Politehnica București.

Dintre cei 63 de cursanți, ne-am bucurat să avem 23 femei și 40 barbati. Domeniul tech devine din ce în ce mai atrăgător pentru publicul feminin. <3

Iar pentru a celebra absolvirea cursanților CyberStart, am avut ca invitați reprezentanți ai Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Asociația Română a Băncilor și Poliția Română pentru a le vorbi absolvenților despre situația acutală a securității cibernetice în România.

Pe lângă alocuțiunile programate în agendă, a avut loc și Cybertarter Challenge, unde absolvenții prezenți au participat la un exercițiu de simulare a unui atac cibernetic.

 

Bogdan Putinică, General Manager Microsoft Romania

“Securitatea cibernetică este un element esențial al strategiei Microsoft pentru România, iar dezvoltarea competențelor în acest domeniu este o prioritate. Fie că vorbim de guverne, de companii sau ne raportăm la noi înșine, ca simpli cetățeni, ne confruntăm cu provocări importante în ceea ce privește accesul la programe educaționale în securitate cibernetică. Datele arată un decalaj în ceea ce privește competențele în acest domeniu între țările din Europa Centrală și de Est, astfel că este necesară o abordare coordonată din partea sectorului privat, academic și public din România pentru a dezvolta forța de muncă în domeniul securității cibernetice. Parteneriatul cu Fundatia EOS are rolul de a sprijini aceste eforturi și de a facilita formarea profesională a cât mai multor persoane în această direcție. Suntem încântați că 300 de persoane au participat deja la proiectul CyberStarter, lansat la sfârșitul anului trecut. Proiectul a fost creat ca răspuns la cererea tot mai mare de experți în domeniul securității cibernetice și cu fiecare cohortă de absolvenți contribuie la reducerea decalajelor în acest domeniu important pentru întreaga societate”,

susține Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România.

 

Cursurile au oferit o sistematizare eficientă a conceptelor teoretice și un grad ridicat de abilitate practică. Certificările validează competențe privind cele mai utilizate sisteme de operare: Microsoft, Linux și Mobile, în combaterea celor mai diversificate forme de criminalitate informatică. În România, datele Microsoft și LinkedIn arată că cererea de competențe de securitate cibernetică a crescut cu peste 30% doar în ultimul an. În acest context, a devenit aproape o cerință de bază ca oamenii să poată identifica riscurile cibernetice și să învețe să se protejeze.

 

Gabirela Ford, Director Fundația EOS România

”Programul CyberStart a fost inițiat cu ajutorul experților și angajatorilor în domeniul securității cibernetice. Am atras participanți din sfera absolvenților de facultate, șomeri, angajați în alte domenii care vor să schimbe orientarea profesională, dar nu găsesc cursuri adecvate timpului pe care îl pot aloca studiului. Cursanții au beneficiat de consiliere specifică pentru angajare și mai ales de oportunitatea certificărilor internaționale, iar asta îi face competitivi pe piața muncii”,

afirmă Gabriela Ford, Director Fundația EOS.

Programul CyberStart se diferențiază de alte programe de instruire în domeniul securității cibernetice prin componenta de mentorat și sesiuni interactive cu experți din diverse tipuri de companii, pentru care securitatea informatică este prioritate zero. Cu ajutorul expertizei mentorilor, cursanții sunt aduși mai aproape de cariera pe care si-o doresc.

 

Alexandra Dinu, absolventă Cyberstart.01

”M-am înscris la acest curs pentru că mi-am dorit să-mi îmbunătățesc competențele IT cu cele specifice de securitate cibernetică. Mi-au plăcut structura programului, interacțiunea cu trainerii și modelele aplicate de laboratoare. Absolvirea acestui curs și certificările dobândite îmi oferă șanse reale pentru un parcurs profesional de succes, într-o echipă alături de care pot să cresc, în domeniul IT. In acest moment susțin un doctorat în Automatizarea Comunicării de Marketing și îmi doresc, peste ani, să ating un nivel de top în carieră în domeniul securității cibernetice. Cu toate că mulți consideră că acest domeniu este unul în care, statistic, sunt implicate mai mult persoanele de sex masculin, în ultimii ani, din ce în ce mai multe femei au ales o carieră IT și cred că un principiu al egalității de șanse în echipe ar aduce un beneficiu domeniului. Încurajez cât mai multe persoane, indiferent de gen, să aplice la astfel de programe si sa aibă curajul să facă o schimbare profesională”,

susține Alexandra Dinu, absolventă a cursului și certificată Microsoft Security, Compliance, and Identity Fundamentals și Certiport IT Specialist Cybersecurity.

 

Programul CyberStart este acceptat pe platforma Digital Skills and Jobs a Comisiei Europene, ca inițiativă garant în formarea angajaților sau a viitorilor angajați pentru competențe de nivel începător.