În cercetarea noastră legată de promovarea și implementarea proiectului Women4IT în România, am stat de vorbă cu 6 tinere doamne și domnișoare despre cum și-au început ele carierele în domeniul digital sau IT și cum arată o zi din viața lor profesională. Citiți mai jos poveștile lor.

Andra Zacoi, Programator Ruby on Rails la UnifiedPost ne spune:

“Viața de programator este plină de provocări și oportunități de a învăța lucruri noi. Îmi încep fiecare zi în fața calculatorului, cu o cană de cafea sau ceai. Cu toate acestea nu trebuie să Îți faci griji… vei avea parte și de momente de relaxare și socializare :)”

 

Andra Ioanăș, Intermediate UX Designer la 3Pillar ne explică cum:

“IT îneamnă mai mult decât a scrie cod. Eu am început ca un “algoritm junky”, dar realitatea m-a lovit în față când am ajuns să înțeleg cu adevărat ce înseamnă să fii programator. Dar asta nu însemna că locul meu nu era în preajma programatorilor: am o gandire analitica, înțeleg bine procesele și mă prind de toate referințele geeky din Star Trek.
În domeniul IT se creează roluri din ce în ce mai variate si care aduc foarte multa valoare procesului de creare a produselor software. Acum profesez ca UX Designer, colaborând îndeaproape atât cu programatorii cât și cu clienții, având access la ce e mai bun din ambele lumi: tehnic și creativ.”

Andreea Hărduț, Database programmer la Cmed Clinical Services ne-a povestit puțin despre ea:

“Lucrez în domeniul IT de aproximativ 5 ani, deși am studiat altceva. Am ajuns să fiu programator din simplu noroc. Înainte de IT lucrăm în vânzări. Am realizat repede că nu e ce îmi doresc să fac și am aplicat la foarte multe job-uri, chiar dacă nu mă potriveam profilului candidatului ideal. Am avut norocul să fiu acceptată de o firma care și-a asumat să mă train-uiasca de la zero. În cei 5 ani am fost la 3 companii. Am observat că atmosfera e foarte asemănătoare. În general, sunt oameni prietenoși, deschiși, glumeți. Îmi place că nu e un domeniu în care să fiu atent monitorizată de șefi. Programul de lucru e destul de flexibil și de cele mai multe ori ai posibilitatea să lucrezi din când în când de acasă, dacă ai nevoie.
Domeniul IT este fascinant pentru mine. Simt că învăț în fiecare zi lucruri noi, sunt provocată des să găsesc soluții la probleme despre care credeam că nu pot fi rezolvate. Mi se spune ce dorește clientul să obțină și eu decid cum să fac să ajung la acel rezultat. Simt că am libertate creativă și de gândire. “

Mălina Silvestru – SCRUM Master, împărtășește cu noi:

“Rolul meu este acela de Scrum Master. Am în responsabilitate 2 echipe din domeniul IT, pe care le ajut cu facilitarea procesului de Scrum. Ce înseamnă asta?  Dimineață, mă ocup de facilitarea stand-up-ului zilnic, urmărim progresul sarcinilor în lucru și le închidem pe cele care au fost completate. Tot aici identificăm și potențiale blocaje, fie din punct de vedere tehnic sau care țin de colaboraea cu alte echipe. Mă asigur că rapoartele sunt actualizate, comunic cu restul Scrum Mașterilor pentru a avea cu toții o idee despre dependențele și situațiile întâlnite în echipe. Planific meeting-uri, scriu concluziile și le distribui celor interesați. Ajut echipa cu orice fel de suport – de regulă administrativ – mai e nevoie. O dată la două săptămâni, avem o sesiune de planificare, unde stabilim ce urmează să facem în sprintul urmaror. “

Alexandra Stroescu, Data Analyst la Sustainalytics

Îmi iubesc meseria pentru că pe lângă latura tehnică în permanentă dezvoltare, are și o importantă componentă umană. Trebuie să fiu la curent cu tot ce fac colegii mei și să mențîn contactul cu diverse departamente din companie. În fiecare zi citesc mailurile și verific ce se așteaptă de la mine, după care mă ocup și de proiectele recurente. Jobul meu implică analizarea nevoilor clienților și pregătirea fișierelor în concordanță cu cerințele lor. Lucrez în Excel și cu platforme interne, iar tot ce fac am învățat de la colegii mei, fără a proveni dintr-un mediu de formare tehnic.

Evelyne Krall, Graphic Designer – freelancer

“Ziua mea începe în jurul orei 5 dimineața, când 2 patrupede mieunitoare și blănoase mă trezesc. Evident, nu îmi încep ziua atunci, mai dorm puțin. După ritualul de mic dejun și cafea, mă așez la calculator. Primul și primul lucru, îmi verific mailurile și le răspund clienților. Apoi, mă apuc de treabă. Ce m-a fascinat mereu la domeniul în care activez, este că zilnic înveți lucruri noi, îți provoacă creativitatea și mereu interacționezi cu oamenii (chiar dacă vă desparte un ecran).”

😊

Mai mult decât atât, le-am cerut sa le dea cititoarelor noastre și niște cuvinte de încurajare, niște sfaturi, pentru atunci când vor face primii pași către un job în domeniul digital/IT.

Andra Zacoi – “Fii curajoasă și dispusă să îmbrățișezi fiecare provocare cu entuziasm. Și nu uita că felul în care îți faci treaba te reprezintă.”

Andreea Hărduț – “Dacă îți dorești un job în IT și consideri că stăpânești limba engleză, ai logică bună și îți plac provocările, însemană că e cazul să începi să cauți. Eu așa am făcut și mi-a ieșit ”

Mălina Silvestru – “Cel mai bun sfat al meu pentru cei care doresc să între în domeniul IT este să își întocmească cu cea mai mare grijă CV-ul. Contează foarte mult să îți valorifici abilitățile în acest mediu competitiv. De asemenea, încercați să va implicați cât mai mult în acțiuni care să va dezvolte competențele necesare, dacă urmăriți un job tehnic. Chiar și între cei fără experiență, te poți face remarcat dacă ai mai învățat câte ceva în timpul liber, ai făcut un curs sau o certificare. “

Alexandra Stroescu – “Vă sfătuiesc să aveți curaj și să porniți cu inima deschisă în această aventură, totul se învață, cu răbdare și sprijin! “

Andra Ioanas – “Sfatul meu pentru orice femeie interesată de IT ar fi să încerce, diversitatea acestui domeniu oferă oricui spațiul pentru a se descoperi.”